Inițiativa „Lectura ne unește” în cadrul Programului Național LecturaCentral (experiență de popularizare a lecturii în instituțiile penitenciare din Republica Moldova)

Loading...
Thumbnail Image

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Abstract

Evoluția umană este un process ce evaluează și este continuu care contribuie la apariția oamenilor moderni, a oamenilor cu cunoștințe actuale din secolul al XXI-lea. ANDROGOGIA - puterea de a învăţa şi de a se perfecţiona continuu pentru persoanele private de libertate. Limitarea prin lege a unor drepturi, nu le anulează automat pe toate celelalte drepturi ale unor persoane. Dacă vorbim despre persoanele deținute în penitenciare, chiar dacă nu mai pot circula liber și nici administra după proprie voință timpul pe care îl au, continuă să aibă dreptul la acces la educație, la fel ca orice cetățean al statului nostru. Un deținut poate și are dreptul să învețe de-a lungul detenției practic orice. De ce este importantă educația în penitenciare și cum putem câștiga din faptul că deținuții vor avea acces larg la educație? Privarea de libertate produce   suferințe şi o degradare a personalității, iar educația poate să joace un rol important în limitarea acestor consecințe. Efectele negative ale detenției – DEPERSONALIZAREA, INSTITUȚIONALIZAREA, DESOCIALIZAREA – sunt cele care justifică, în beneficiul educației în penitenciare și care necesită resurse şi eforturi mai mari. Orice educație pentru adulți poate să contribuie la normalizarea situației anormale, care este detenția.

Description

Ghimpu, Natalia. Initiativa „Lectura ne unește” în cadrul Programului Național Lectura Central (experiență de popularizare a lecturii în instituțiile penitenciare din Republica Moldova) [comunicare la Conferința Internațională la Biblioteca Națională Științifică din Odesa = Підсумки Інтелект-форуму 2023, ХХІІІ Всеукраїнської виставки-форуму «Українська книга на Одещині», IV ОдесаБібліоСаміт 9-11 червня 2023 року], 10 iunie 2023 / Natalia Ghimpu ; trad.: Tatiana Verjecovsica. – 2023. – PPT. – 43 slide.

Citation

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By