Programul Național LecturaCentral: Ghid metodologico-practic ediția a 2-a, 2019
Abstract
Programul Național LecturaCentral, ediția a 2-a, 2019, are ca scop centrarea contribuțiilor bibliotecilor din Sistemul Național de Biblioteci, ale comunității, ale factorilor de resort pentru optimizarea interesului față de carte, promovarea lecturii, dezvoltarea competenței de cultura lecturii. Actualitatea Programului Național LecturaCentral se înscrie în contextul prevederilor art. 5 al Legii cu privire la biblioteci (nr. 160 din 20.07.2017), care identifică funcțiile bibliotecii privind promovarea și dezvoltarea unei societăți deschise și incluzive, accesul liber la informație, promovarea alfabetizării și culturii informației, lecturii și educației non-formale, accesul egal și nediscriminatoriu la serviciile de bibliotecă tuturor membrilor comunității. Importanța lecturii, dezvoltării competenței de cultura lecturii ca bază pentru cunoaștere și dezvoltare trebuie să fie conștientizată atât la nivel național, cât și instituțional, dar și individual. Această activitate de proporții are de câștigat prin implicarea tuturor instituțiilor, care au tangențe cu promovarea cărții și lecturii: Uniunea Oamenilor de Creație, Uniunea Editorilor, Uniunea Scriitorilor, Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Uniunea Teatrală etc. Programul Național LecturaCentral consolidează poziția bibliotecii publice ca spațiu tolerant și prietenos pentru toți membrii societății, indiferent de gen, religie, statut social, rasă, ca centru al diasporei care contribuie la comunicarea cu rudele, prietenii din diferite țări și favorizează educarea cetățeanului pe tot parcursul vieții. Este vorba despre oferirea/recomandarea pe parcursul Programului a suportului documentar pentru modernizarea serviciilor, prin recomandări de lectură, suport metodologic în organizarea activităților culturale și educaționale. Prezentul ghid vine în sprijinul bibliotecilor (precum și a tuturor instituțiilor implicate în promovarea lecturii) cu noi recomandări, asigurând o continuitate a Ghidului metodologico-practic din anul 2018. Ghidul este strucutrat în trei compartimente: Activități în cadrul Programului Național LecturaCentral, ediția a 2-a, 2019; Metode și tehnici de promovare a lecturii; Parteneriate. Recomandăm să apelați la anexe și „Referințele bibliografice”, care suplimentează conținutul și informația din prezentul ghid.
Description
Ghimpu, Natalia. Programul Național LecturaCentral: Ghid metodologico-practic ediția a 2-a, 2019 [on line] [sursă electronică] / Natalia Ghimpu, Ecaterina Dmitric ; coord.: Ludmila Corghenci ; Biblioteca Națională a Republicii Moldova ; Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării. – Chișinău, 2019. – 27 p. – Mod de acces: https://lecturacentral.files.wordpress.com/2019/08/ghid-metodologico-practic-lecturacentral2019.pdf. (Accesat 05.06.2020).